Curiozitățile unei Clătite

Pe seară, după ce luna și-a scos rochița aurie la plimbare, la Casa Budincii s-au adunat doamnele, la întrunirea lunară a Asociației Prăjiturilor din Comitatul Dulce-Acrișor. Devenise o obligație pentru orice prăjitură respectabilă să participle la aceste întruniri dacă și-ar fi dorit  să mai fie recomandată în Marea Carte a Dulciurilor Bune-Bune. Sigur, nimeni nu […]

Bietele relații nepotrivite

Nu știu să existe relații nepotrivite dar există multe relații fondate pe intenții incorecte, pe manipularea din ambele sensuri și frică. Și totuși, vedem cum oameni intră în relații cărora poate noi nu le dăm nici o șansă, dar, cu cât mai nepotrivit cu atât mai atractiv pare un anumit gen de relație pentru unii […]

Fără teamă- atacul de panică

Despre cauzele atacurilor de panică am mai scris, din perspectiva psihologului, AICI. Dar, pentru că în cabinet, practic și terapia Reiki, eliberările emoționale, tehnici preluate din sistemul All Love/SKHM, mă voi referi acum la posibile cauze și soluții din punctul de vedere al terapiilor complementare. Sufletul, ca scânteie și motor al vieții, are nevoie să […]

Dimineți de părinte

Cum ne împrietenim copilul cu ceasul deșteptător? Începutul de zi contează pentru că poate imprima o stare pentru câteva ore bune, pentru întreaga zi. Ca părinți, o dată cu 15 septembrie, apare provocarea încadrării în timp astfel încât toată lumea să ajungă la școală, la grădiniță, la serviciu și, de dorit, în stare de ”funcționare”, […]

Rebus

Ne imaginăm că îi cunoaștem pe ceilalți pentru că adăugăm fapte, comportamente, gesturi ca într-un rebus, pătrățel cu pătrățel, completăm și ne facem o părere. Dacă suntem noi înșine maleabili și suficient de puțin orgolioși, admitem că ne mai putem înșela uneori, că prima impresie nu este neapărat cea corectă și astfel nu lipim etichete […]

Puterea lui ”Mulțumesc”

Nu știu în ce crezi tu și nici nu vreau să te determin eu să adopți vreo credință anume. Te întreb însă dacă știi că AI motive să fii recunoscător în fiecare zi. Dacă vrei să le vezi, să le conștientizezi. Dacă ALEGI să privești către acestea în loc să dai curs gândurilor care produc […]