Știți ce i-a lipsit spre disciplinare unui motan nezdruncinat în hotărârea lui de a fi stăpânul unei case?

Înșirați câte tehnici veți dori, având girul celor mai calificați dresori de animale și tot nu veți găsi răspuns. Cel puțin eu nu l-aș fi găsit…

Tigri și-a plimbat întotdeauna dungile portocalii pe unde a dorit, la orice oră. Numele lui, se înțelege, l-a predestinat să fie un luptător temut. Nici ușa închisă a casei nu prea avea cum să-i fie piedică-mieunatul lui putea să smintească și cel mai hotărât om.

 Că lasă păr, că se strecoară în cele mai ascunse locuri,că îl găseai oricând cocoțat pe masă adulmecând după bucate pentru nasul fin-astea ar fi câteva motive să nu-l primești în casă. Dar poți? Pisicile au învățat demult tehnici de înduioșare mult mai puternice decât voința omului. Și nu știi asta decât dacă încă nu ți s-a suit torcând în brațe o pisică, dacă încă nu s-a trântit ca un bolovan în fața ta privind cu coada ochiului efectul o maestră cu blăniță a manipulării. Sigur, efectul crește invers proporțional cu mărimei antrenatei în alintături și nu s-au observat fluctuații importante a scăderii în hotărâre a stăpânilor care să coreleze cu vreo culoare anume a blăniței.

Victorie am spune! Cats rules! Da, dar până într-o zi!

Până în ziua când, cu zâmbet ascuns, vine o bunică ce-și protejează vreun nepot. Ei, atunci bietul Tigri simte cu adevărat ce înseamnă să lupți pentru bucata de canapea, pentru fiecare pas făcut în casă. Nepoții au prioritate orice ar face, neînduplecată și vigilentă, bunica deține un al optulea simț. Lupta e scurtă și cu același câștigător.

Nu ar fi de ajuns că-i fugărit din cotloanele cele mai îndrăgite peste care domnea o dată, bestia portocalie trebuie să fie educată. Și chiar când pare că a renunțat la luptă, furtunul cu apă îl alungă încă mai departe. Teritoriul acesta poate avea doar un singur stăpân, bunica protectoare!