Scenariile minţii-când acestea devin bariere în comunicare

Relaţiile cu ceilalţi sunt adesea motivul fericirii şi nefericirii noastre. Relaţii de serviciu, relaţiile de cuplu, relaţiile cu copiii, cu părinţii… şi lista poate continua până la vecinul de la bloc şi vânzătoarea de la chioşc. Ce spune celălalt şi ne afectează? Lista răspunsurilor e iarăşi una foarte lungă.

Dar cu ce nu spune celălalt cum rămâne? Am fi tentaţi să aruncăm totul în spatele “lipsei de comunicare”. Însă ea singură, “lipsa de comunicare”, nu ar fi atât de greu de îndurat dacă nu i-am adăuga singuri, cu mare pricepere, o altă dimensiune.

De câte ori nu se întâmplă ca vecinul de scară să spună “Bună seara domnule! Târziu ajungeţi astăzi!”? Şi mintea noastră ce gândeşte repejor, în fracţiuni de secundă: “Hmm, ce treabă are el când ajung eu acasă? O fi invidios sau ce, o vrea să-i dau raportul când plec, când vin?”

Sau, aflu că urmează ca şeful meu să fie înlocuit, mă întâlnesc pe hol la birou cu cel ce va fi noul meu şef, acesta mă salută cordial iar mintea mea ce spune iar rapid? “Îmi zâmbeşte acum frumos şi mâine o să mă anunţe că postul meu revine altcuiva iar eu …”

Ce se întâmplă mai apoi? Condiţionaţi de toate aceste presupuneri nu mai realizăm când relaţiile noastre devin tensionate, nici nu mai ştim cum am ajuns să ripostăm. Adesea răspundem celorlalţi plecând de la ceva ce am presupus că ei gândesc, de la ceva ce am presupus că ei simt, de la ceva ce am presupus că ei intenţionează. Cum mintea noastră nu oboseşte să mai facă atâtea scenarii?

Evitând să mai presupunem noi ce gândesc, simt şi intenţionează ceilalţi evităm posibile conflicte, evităm perimarea relaţiilor cu ceilalţi.