Sanando

rem bachDacă am vedea limpede ce avem de făcut în fiecare situație, probabil că nu am avea niciodată nevoie să cerem sprijin. Dar, pentru că atunci când suntem în plin vârtej, este posibil ca mintea să ne fie ”bruiată” de sentimente și emoții, se întâmplă să avem nevoie de ghidare cu toții, din când în când.

Și, pentru că am observat că tocmai emoțiile sunt cele care ne dau avânt dar ne și pun de multe ori un ”văl de ceață pe ochi”, am căutat cele mai potrivite metode de a stabiliza tocmai corpul emoțional în lucrul cu mine și cu pacienții care îmi calcă pragul.

Astfel am ajuns să folosesc pentru mine și familia mea, cu ceva timp în urmă, Remediile Florale Bach. Ulterior, efectele acestora m-au făcut curioasă și am vrut să știu mai mult despre aceste remedii, banale picături la prima vedere. Așa că am studiat subiectul și am parcurs și cursul de formare acreditat în România de producătorul Remediilor Bach-Nelson UK.

Despre această metodă de terapie, despre producător și despre dr. Bach- detalii AICI

În prezent, în cadrul consultațiilor, fac și o evaluare din prisma emoțiilor așa cum le clasifica dr. Bach, cel care a descoperit și pus la punct această metodă de terapie.

Ce sunt Remediile Bach?

Remediile florale și esențele sunt preparate lichide create prin fierberea anumitor părți ale plantelor in apă de izvor sau prin plasarea florilor pe o suprafață cu apă de izvor, si lăsarea lor la infuzat la caldura soarelui pentru o perioada de timp.

Considerând că boala este efectul pe care corpul fizic îl resimte ca urmare a unor gânduri, sentimente și emoții, Dr Bach  a identificat și dezvoltat prin observare 38 de remedii corespunzatoare unor dispoziții negative si unor stări de spirit diferite. De asemeni a dezvoltat un compus din cinci plante numit remediu de urgență care poate fi folosit in situații de urgenta sau pentru traumatisme, șocuri.

Cele 38 de remedii sunt impartite in șapte grupe traditionale, bazându-se pe dificultățile emoționale care sunt tratate.

Aceste grupe sunt: frică, singurătate, incertitudine, sensibilitate excesivă, dezamăgire și disperare, dezinteres pentru prezent, grijă exagerată pentru ceilalți.

Rescue Remedy– remediul de urgență este un remediu alcătuit din 5 plante, alese special, eficient în strări de șoc emoțional, traumatisme, blocaje, situații de stres maxim, pierderi neașteptate și este , probabil, cel mai utilizat remediu. AICI– mai multe despre Rescue Remedy.

Cui se pot administra Remediile Bach?

Remediile sunt indicate copiilor și adulților în aceeași măsură, fiind un real suport în situații de viață încărcate emoțional, nu interacționează cu medicamente și nu dau efecte adverse.

Ce se întâmplă după administrarea remediilor?

De la începutul terapiei,  pacienții, deși nu conștientizează neapărat descărcarea sau curățarea emoțională, conștientizează cum pot aborda diferit situațiile de viață, sau pur și simplu fac asta. Eliberat de stres, pacientul se odihnește semnificativ mai bine, iar claritatea gândurilor generează o mai mare eficiență în ceea ce are de făcut, deciziile pe care le ia sunt mai ferme și fără amânări sau nehotărâre.

Desigur, tocmai pentru că oamenii sunt foarte diferiți între ei, formula optimă de remedii pentru fiecare este diferită, la fiecare cură de tratament putând fi combinate până la 7 din cele 38 de remedii existente.

Alegerea acestor remedii nu este complicată, însă, pentru că necesită obiectivitate maximă pentru rezultate bune, indicația de a cere părerea unui specialist este de menționat.

 

*Puteți alege să vă implicați într-un proces terapeutic mai complex ( psihoterapie, terapie Reiki, EMDR, eliberări emoționale, etc) sau puteți solicita exclusiv ședințele de consiliere în vederea administrării remediilor Bach. 

Ședințele de consiliere pentru administrarea remediilor Bach sunt recomandate a se desfășura o dată la două săptămâni până la rezolvarea simptomelor și prețul unei astfel de ședințe este 135 Ron. În acest preț sunt incluse combinațiile de remedii potrivite dvs.

Programări pentru consultații:

Iulia Cruț

0744234862

iuliacrut@sanando.ro