Pentru ca lucrurile să se desfășoare într-o ordine, pentru ca haosul să nu fie stăpân, oamenii au inventat reguli și limite. O societate nu poate funcționa fără anumite reguli, orice dimensiuni ar avea. Regulile și ierarhiile au fost dintotdeauna, încă din vremea omului care vâna și locuia în peșteră, o asigurare.

La nivel micro, în familii, în același fel, anumite reguli și limite asigură funcționarea și mai ales respectarea anumitor valori, specifice fiecărui mediu în parte.

Individul, în particular, respectă reguli impuse de familie și de societate și își asumă un set de valori care îl vor ghida în stabilirea și respectarea regulilor.

Ca în toate, extremele sunt cele care ajung să ne facă rău: o societate nu poate funcționa fără nici o regulă, la fel cum una care are prea multe și prea stricte reguli, ajunge să se autodistrugă la un moment dat, sau măcar să-și ceară eliberarea de sub presiune.

Adesea, ne stabilim însă prea multe reguli și limite pe care ne impunem să le respectăm, sperând că astfel toate vor fi atât de atent controlate încât nimic rău, nimic neprevăzut nu se poate întâmpla. Și descoperim din ce în ce mai multe lucruri și situații, chiar și oameni pe care ar fi nevoie să îi controlăm, să nu-i lăsăm să ne surprindă cu nimic. Însă, cu ne dorim să controlăm mai mult, cu atât descoperim că ne simțim sufocați, cuprinși panica de a nu putea controla tot.

Acestea sunt momentele în care să privim la acele aspecte din viață unde putem accepta că regulile au nevoie să se transforme, poate chiar unele să nu mai existe, pentru a experimenta și frumusețea libertății. Frica vine mână în mână cu dorința de a controla totul, eliberarea din frică din înțelegerea că schimbarea e singurul lucru care nu se schimbă.

Un articol publicat în Ziarul Evenimentul, joi, 2 iulie 2015