Ne imaginăm că îi cunoaștem pe ceilalți pentru că adăugăm fapte, comportamente, gesturi ca într-un rebus, pătrățel cu pătrățel, completăm și ne facem o părere. Dacă suntem noi înșine maleabili și suficient de puțin orgolioși, admitem că ne mai putem înșela uneori, că prima impresie nu este neapărat cea corectă și astfel nu lipim etichete definitive celorlalți, în nici un sens, nici naivi, nici drastici.

Și tot în lipsa unui punct de vedere îngustat de orgolii, putem observa cum îi ”pictăm” pe ceilalți cu acel set de culori pe care le avem asupra noastră: trăsăturile proprii.

De cele mai multe ori, portretul însuși ajunge să creadă despre sine ceea că este ceea ce pictorul a spus că e.

Tu cine ești?