Moartea, frica cea dintâi

Ne pare că reprezentăm ceva atâta timp cât ne putem vedea și simți corpul fizic. Ne doare moartea celor dragi și în același timp ne doare propria moarte și frica de neant, de necunoscut, de sfârșit. Ne luăm cu înverșunare doze de fals optimism când ne prefacem că nouă nu ni se va întâmpla asta, sau ni se va întâmpla cândva, foarte târziu.

Moartea are însă un obicei de care nu se dezbară- apare pe neașteptate și niciodată nu ne lasă suficient timp să ne pregătim pentru ea.

Regretele trecutului fac front comun cu spaimele pe care le proiectăm în viitor, iar ambele situații, de cele mai multe ori încuiate în inconștient ca și cum dacă nu le-am privi, ele nu ar exista, ne determină comportamente robotice și automatisme autosabotoare. Cum să trăiești oare, cu regrete și spaime într-un sac pe care-l duci mereu în spate?

Frica de propria moarte este unul dintre subiectele pe care evităm să le aducem în conștient, să le privim în față,  pentru că ne raportăm la moarte ca la un sfârșit. Mintea este cea care percepe dispariția proprie în momentul morții și transmite sufletului frică, neputință, îngheț.

Celor care cred că nimic nu le poate opri sufletul să simtă, celor care își doresc să experimenteze cum este să nu porți în spate un sac cu frici în permanență, vă propun un exercițiu de făcut cu mintea și sufletul împreună.

Un loc în care să stai doar cu tine preț de vreo jumătate de oră și, în acest loc, fără a fi obligatoriu, o muzică despre care știi că te ajută să te relaxezi- acesta ar fi un cadru potrivit pentru a începe.

Găsește-ți o poziție comodă, de preferat cu spatele drept și cu tălpile atingând solul. Lângă tine, la îndemână, pregătește-ți ceva de scris.

Direcționează-ți atenția asupra respirației, fii atent la felul în care respiri și poate chiar folosește-te de tehnica de respirație în patru timpi( inspiri și numeri până la patru, apnee cât numeri până la patru, expiri și numeri până la patru, apnee din nou cât numeri până la patru și reiei de zece ori acest ciclu).

Mintea te va duce în diverse gânduri în tot acest timp, întoarce-te conștient cu atenția asupra respirației și simte-ți corpul, acordă-i atenție, cu curiozitate.

Imaginează-ți apoi că vremea ta în acest corp a luat sfârșit, că ai trecut ca printr-un portal în alt timp, în altă dimensiune. Simte, observă cum percepe sufletul tău trecerea. Și mai ales, percepe care sunt emoțiile care apar și dă-le voie să vină, dă-le voie să iasă în cuvinte pe care începi să le scrii.

Nu cenzura nimic din ceea ce simți, scrie doar pentru tine, scrie cu sinceritate. Lasă-i foii de hârtie toate gândurile care apar despre momentul morții tale, despre trecerea sufletului. Și fii în continuare atent la ceea ce simți.

Din acel timp privește înapoi către tine, cel ce ai fost în această viață. Ce ai vrea să-ți spui? Care sunt oamenii, locurile și evenimentele care apar în suflet acum și despre care ai vrea să scrii? Dar mai ales ție însuți ce ai avea să îți transmiți? Indiferent de ce emoție sau gând apar acum, lasă-le foii de hârtie și simte-ți corpul, simte-ți inima ca organ fizic, simte-ți sufletul undeva în centrul pieptului. Dă-ți voie să faci ceea ce simți să faci- poate sunt lacrimi care vor curge, lasă-le să curgă, poate sunt cuvinte care se vor strigate cu voce tare, lasă-le să fie pronunțate. Ceea ce nu mai stă ascuns în tine te va elibera pe dinăuntru, te va despovăra.

Când consideri că ai terminat de scris- și vei ști asta după felul ușor în care-ți vei simți sufletul- imaginează-ți că plouă peste tine o ploaie în toate culorile curcubeului care te spală și te răcorește, te curăță și te împrospătează de sus până jos, celulă cu celulă. Simte cum ploaia aceasta binefăcătoare ia tot ce îți e toxic și duce în pământ, adânc în pământ, acolo unde natura însăși va prelucra aceste energii pentru că asta face dintotdeauna, cu măiestrie.

Respiră adânc de câteva ori și revino conștient în momentul prezent. Nu-ți rămâne decât să observi cu curiozitate care sunt transformările pozitive pe care le vei resimți în viata ta acum, fără o parte din spaimele pe care le proiectai în viitor, fie că știai sau nu. Observă cum e să trăiești acum.

***********

M-a inspirat în crearea acestui exercițiu tehnica de lucru din sistemul All Love/SKHM pe care am exersat-o avându-l ca ghid și mentor pe Vlad T. Popescu. Această tehnică, aplicată în terapia de grup și terapia individuală, poate fi extinsă la a lucra pentru vindecarea rănilor provocate de moartea celor dragi, la frica de moarte în viitor a celor apropiați nouă, cu rezultate pe care aș îndrăzni să le numesc excepționale, bazându-mă pe experiențele transformatoare pe care le-am avut eu însămi dar și cei cu care am lucrat eu la rândul meu.

În cartea Terapia Psi, autor Vlad T. Popescu, se regăsesc mai multe detalii despre aceste tehnici de lucru.