“Te iubesc indiferent de orice!”
“Ma scoti din minti!”
“Ce frumos din partea ta!”
“Cum ai putut sa faci asta?”
“Vreau sa imi petrec tot restul vietii cu tine!”
“Am nevoie de spatiu.”
De cate ori am spus sau am auzit aceste cuvinte? Cat de des le-am spus sau le-am auzit in cadrul aceleiasi relatii? Pentru aceia dintre noi care suntem constienti de ceea ce le face pe persoanele dragi noua sa fie dificil de iubit… ce anume ne face pe noi dificil de iubit?
“Ambivalenta relationala” reprezinta experienta unor ganduri si emotii contradictorii – de iubire si ura, atractie si dezgust, entuziasm si frica, multumire si invidie – toate indreptate asupra persoanei cu care suntem intr-o relatie.
Am trait aceasta experienta cu parintii si fratii nostri. Simtim greutatea partilor din noi care sunt impletite pentru totdeauna cu vietile celorlalti, dar si a partilor din noi care doresc sa se separe de acestia.
Simtim asta si cu copiii nostri, cei care ne-au invatat si aratat o dragoste pe care nu am cunoscut-o vreodata, dar si sentimente de frustrare nemaintalnite pana in momentul in care am devenit parinti.
Traim ambivalenta relationala si cu prietenii nostri, cei pe care nu vrem cu adevarat sa ii vedem si totusi ne simtitm obligati sa ii invitam la nunta noastra.
Traim asta in stadiile de inceput ale relatiei, atunci cand angajamentul fata de partener se simte ca si cum am abandona o parte a sinelui nostru. Ne dorim sa simtim iubire reciproca, suport si siguranta, dar nu daca asta vine cu costul libertatii noastre.
Traim asta in relatiile care nu s-au dezvoltat, care au ramas blocate, atunci cand analizam costurile si beneficiile situatiei si daca nu cumva am putea sa ne descurcam mai bine de atat, intr-o alta relatie.
Experimentam asta si in relatiile de lunga durata, in care – confruntati cu o varietate de experiente de la toxicitate la plictiseala – devenim obsedati de intrebarea: “Ar trebui sa raman sau sa plec?”. Ne simtim blocati in relatie, dar nu vrem sa pierdem ceea ce am construit impreuna – o casa, o familie, un mic univers ce uneori se simte ca raiul si alteori ca iadul.
Ambivalenta exista in fiecare configuratie relationala, dar adesea punem o mai mare presiune asupra relatiilor romantice, sperand ca acestea sa fie cele care reusesc sa depaseasca aceasta ambivalenta. Suntem invatati ca iubirea este neconditionata, pasiunea este absoluta si ca a ne gasi “alesul/aleasa” ar trebui sa ne scuteasca de toate indoielile. Dar relatiile nu sunt niciodata doar in alb si negru. Invatam ca iubirea romantica ar trebui sa ne inunde cu certitudini si ca nu ar trebui sa lase loc pentru ambivalenta. Dar ambivalenta este intrinseca relatiilor, intr-o atat de mare masura cat si iubirea insasi.
Atunci cand vine vorba de relatiile romantice, “impreuna pana ce moartea ne va desparti” nu este doar un juramant, ci un plan. Dar ce se intampla atunci cand planul se schimba? Ce se intampla atunci cand nu indeplinim nevoile celuilalt? Ce se intampla atunci cand noi facem greseli sau atunci cand persoana iubita se comporta intr-un mod pe care nu il putem tolera? Dar atunci cand relatia devine patata de minciuni, duplicitate si tradari? Ne reamintim brusc faptul ca iubirea poate rani profund. Iar una dintre cele mai provocatoare experiente ale ambivalentei este reprezentata de situatia in care ne dam seama ca inca iubim persoana care ne-a ranit profund.
Ambivalenta este un sentiment inconfortabil. Incarcata de contradictii, ne face sa ne indoim de sentimentele si alegerile noastre. Ne poate face sa credem ca am esuat sau ca, indiferent de ce decizie am lua, o sa esuam. Acest discomfort ne face sa ne dorim un raspuns clar, definitiv. Astfell, ne fortam sa alegem o cale sau alta, iar cel mai adesea este una dintre urmatoarele 3:
Optiunea 1. Plecam. Ne desprindem din relatie si fugim.
– Punem capat relatiei care are prea multe suisuri si coborasuri
– Ii spunem parintelui nostru narcissist ca nu va face parte din viata nepotilor sai
– Ii spunem fratelui sau surorii noastre care se confrunta cu o dificultate faptul ca nu o/il vom mai sprijini in obiceiurile sale rele
– Initiem o “despartire prieteneasca”
– Ne indreptam spre un viitor complet opus situatiei noastre curente de viata
Optiunea 2. Justificam alegerea de a ramane in relatie chiar daca nu ne simtim in regula.
Fie din cauza faptului ca nu simtim ca meritam mai mult, fie ca ne este teama sa fim singuri sau fie din cauza faptului ca simtim ca nu avem de ales, ramanem in relatie. Toate aceste dureroase si complicate emotii sunt ascunse sub denumirea de “iubire neconditionata”. Suna frumos sa spui: “Te iubesc neconditionat.”, dar iubirea nu este o obligatie, este un dar. Atunci cand ea devine coercitiva – atunci cand partenerul nostru ne spune: “Daca m-ai iubit, m-ai accepta asa cum sunt.” – ceea ce traim este de fapt o distorsionare a iubitii. Si, uneori, exista si situatiile in care lipsa iubirii de sine este deghizata sub forma iubirii neconditionate pentru o persoana ce nu o merita.
Optiunea 3. Acceptam ambivalenta.
Ambivalenta ocupa un spatiu in fiecare relatie, dar depinde cat de mare este acest spatiu. Adesea consideram ca avem nevoie sa rezolvam tensiunea din relatie si sa ajungem la un fel de solutie. Uneori reusim asta (in special in relatiile abuzive). In marea majoritate a situatiilor, a accepta ambivalenta ca parte a relatiei reprezinta in sine o forma de acceptare radicala. Acest lucru poate fi valabil si pentru modul in care ne acceptam relatiile si ne acceptam pen oi insine.
Aceasta optiune ne cere sa stam cu emotiile noastre si cu ambivalenta noastra pentru un timp. Opreste-te din a cauta justificari, din a negocia si doar stai cu ambivalenta. Putem accepta faptul ca putem iubi o persoana fara a trebui sa iubim fiecare parte a ei? Aceasta este o asteptare mult mai realista cu privire la relatiile romantice si iubirea romantic. Poate ca este sanatos sa ne permitem noua insine ca uneori sa nu ne placa de persoana pe care o iubim. Poate este chiar o necesitate. Ia in considerare asta: poate ca forma absoluta de iubire nu este cea neconditionata. Poate aceasta forma este mai aproape de descrierea pe care Terry Real o face stimei de sine: abilitatea noastra de a ne vedea pe noi insine imperfecti si de a ne privi si trata cu mare consideratie. Am putea face asta si pentru relatiile noastre?
Sursa: https://www.estherperel.com/blog/the-myth-of-unconditional-love-in-romantic-relationships
Traducere Diana Dodita
Foto Ionut Crut