Avand in vedere cat de mult ne dorim cu totii sa fim fericiti, am putea presupune faptul ca acceptarea posibilitatii de a fi fericiti reprezinta un proces necomplicat si automat. Dar, pentru multi dintre noi, oricat de atasati am fi, la nivel teoretic, de notiunea de a fi fericiti, posibilitatea de a fi cu adevarati astfel ne trezeste o profunda ambivalenta si frica.
Frica noastra de a fi fericiti isi are cel mai adesea originile in copilarie, atunci cand este posibil ca una dintre urmatoarele experiente sa fi avut loc. Cineva pe care il iubeam era nefericit. Durerea lui ne-a influentat profund si ne-a facut sa ne identificam cu aceasta persoana, astfel ca precautia noastra cu privire la fericire continua sa reprezinte un tribut secret adus acesteia. A fi fericit ar insemna, intr-un mod ce ne-ar provoca suferinta, sa le fim neloiali. Oricat de mult ne-ar fi incurajat aceasta persoana sa fim veseli si sa ne bucuram de oportunitati, o parte importanta din noi isi doreste sa ramana impreuna cu aceasta persoana sub patura durerii. Astfel, fara ca macar sa stim, ne asiguram, de exemplu, de faptul ca vom avea mereu o cariera modesta deoarece aceasta persoana la care tinem nu a avut posibilitati educationale.
O alta situatia poate fi aceea in care o alta persoana apropiata noua nutrea invidie fata de noi, ceea ce ne-a determinat sa ne minimalizam reusitele si sa ne ascundem multumirea, pentru a ne proteja de invidia si furia acesteia. Am invatat sa asociem tristetea cu siguranta, iar veselia cu riscul. Mai general vorbind, ne-au lipsit modelele de fericire.
Este posibil sa fi crescut intr-un mediu in care a fi anxios si a simti panica reprezentau starile normale, in care era natural sa ne imaginam avioane prabusindu-se, venirea politiei la usa noastra sau transformarea unei alunite in cancer. Rezistenta la fericire poate fi data si de faptul ca aceasta pare ceva pentru oamenii “marunti”, tristetea fiind semnul intelegerii intelectuale a lumii noastre.
Toate acestea contribuie la perceperea fericirii ca pe un lucru alarmant. Atunci cand suntem. In final, in vacanta, indragostiti sau inconjurati de prieteni, lipisi de griji financiare, ne panicam. Pentru a ajunge la echilibrul pe care il cunoastem si pentru a scapa de panica, ne auto-sabotam: lucram in concediu, incercam sa ne convingem partenerul de faptul ca nu suntem valorosi. Pare mult mai normal sa fim abandonati, decat sa fim fericiti.
Pentru a ne “imprieteni” cu fericirea, este necesar sa ne intoarcem in trecut si sa intelegem modul in care am invatat sa utilizam anxietatea drept strategie de aparare impotriva pericolelor, deoarece eram prea tineri si prea usor de coplesit de emotii, pentru a putea raspunde in mod eficient. Anxietatea ce apartinea unei persoane dintr-un anumit moment temporal din trecut s-a generalizat asupra prezentului nostru, deoarece sursa acesteia ne-a ramas necunoscuta pentru atat de mult timp. Utilizam grijile si anxietatile zilnice pentru a masca trauma din trecut, abandonul, neglijarea.
Fericirea nu are nimic stupid sau lacom. Abilitatea de a simti satisfactie in perioadele bune ale vietii noastre este de fapt o importanta realizare psihologica, este semnul ca putem sa ne bucuram atunci cand ne batem cu perne cu un copil, cand stam in razele soarelui, cand radem. Frica este de asemenea sigura: daca asteptam sa apara inamicul, cu sabia in mana, putem castiga cateva secunde atunci cand se apropie pericolul. Dar ceea ce este cu adevarat curajos, avand in vedere trecutul,, este sa punem jos armele, sa renuntam la pregatirile pentru catastrofa, sa rezistam fricii si, macar pentru putin timp, sa credem ca nu exista nimic care sa ne ingrijoreze.
Sursa: https://www.theschooloflife.com/article/the-fear-of-happiness/
Traducere: Diana Dodiță