În ultimul timp au apărut multe materiale care ne îndeamnă să ne relaxăm, să evităm stresul, să facem tot ce putem pentru a-l elimina din viața noastră.
Eliminăm sau ascundem? Ceea ce ascundem cum altfel va răbufni peste un timp?
M-am uitat la fricile și stresul copiilor veniți în cabinet în ultima vreme și am observat că lor le este mult mai ușor să transforme frica decât nouă, adulților.
Iată ce mi-au spus copiii:
*Frica e bună pentru că nu te lasă să te arunci în bazinul cu apă de trei metri dacă nu știi să înoți.
*Frica ne face să ne facem temele chiar și când nu avem chef și prin asta e tot prietenul meu, că nu mă lasă să mă fac de râs la școală.
*Frica și curajul sunt cam același lucru, un om curajos a fost și el fricos până s-a împrietenit cu frica lui și a luat-o tovarăș în aceeași luptă ( a se discuta despre Jedi și Darth Vader, de văzut dacă aveau vreun pic de frică J)
*Frica depinde și de cât de tare ne dorim ceva- dacă îmi doresc să merg în excursie cu colegii, frica de întuneric din cauza căreia dorm cu mama de obicei, mă face să devin curajos.
În alte cuvinte, copiii mi-au spus că:
*Frica ne și învață și ne protejează și pentru asta s-ar putea denumi uneori discernământ
*Frica, în doze rezonabile, ne pune la treabă- psihologii numesc asta ”stresul bun”
*Tocmai pentru că există o motivație puternică de a face ceva, la pachet vine și stres-ul sau frica, fără stres, doar relaxați, la spa, posibilitatea de a mișca lucrurile este destul de mică.
Curajul nu este lipsa fricii ci suma acțiunilor pe care le facem chiar dacă ne este și teamă.
Din exterior, ca părinte sau profesor, utem controla timpul de expunere la factorii stresori și, mai ales, motivul pentru care, copilul resimte o situație ca fiind stresantă. Nu putem să ne asigurăm că el nu va trece niciodată priin astfel de situații, putem însă să-l învățăm să transforme frica în curaj, să-i dăm motive să o facă.