Timiditatea este nu atât lispa curajului cât o teamă că am putea fi evaluați negativ, susținută intens de neîncrederea în propria persoană.
Nesiguranța că ceea ce face este bun, corect, de valoare, determină o persoană timidă să ezite, să amâne luarea de decizii și să reacă la fapte.
Deși a greși e omenește, un om timid nu crede în propia posibilitate dea învăța din greșeli, aproape că nu-și permite să greșească și tocmai prin asta greșește pentru că nu face, nu vorbește, se ascunde într-un univers interior din care situațiile nu se văd obiectiv. Când totuși întreprinde câteceva, analizează exagerat faptele sale și reacțiile celorlalți, feedback-ul primit de la ei contând pentru ei aproape mai mult decât acțiunea în sine.
Forme de timiditate se ascund și în spatele agresivității când omul parcă permanent se apără de ceva, își susține punctele de vedere până la epuizarea interlocutorilor, neacceptând să asculte, să se deschidă către alte posibilități.
Ceea ce are cel mai mult nevoie o persoană timidă este să găsească resursele prin care să-și consolideze încrederea că poate mai mult, să nu se mai compare cu ceilalți ci cu sine însuși ca om care în fiecare evoluează, să înețe disciplina ca formă de antreament zilnic care va duce la un moment dat la rezultatele așteptate, să renunțe la autoînvinovățire în favoarea identificării punctelor tare și a punctelor sale slabe.
Psihoterapeut Iulia Cruț
Acest articol a fost publicat la rubrica Sfatul psihologului, în Ziarul Evenimentul, joi, 26 mai 2016
http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/despre-timiditate-cu-mult-curaj–217311415.html