De fapt, capitolul are titlul întreg ”Cum se tratează suferința de *inimă albastră*” și face parte dintr-o carte excepțională scrisă de Dr. Dean Burnett, profesor, neuro – cercetător la Cardiff University s Institute of Psychologycal Medicine& Clinical Neurosciences, ”Creierul idiot”

”Starea clinică a depresiei ar putea beneficia de altă denumire. Termenul ”deprimat” se aplică în prezent atât celor care nu sunt tocmai în apele lor, cât și celor cu o tulburare de dispoziție realmente debilitantă. Asta înseamnă că oamenii o pot ignora, considerând-o o grijă minoră. La urma urmelor, toțți suntem deprimați la răstimpuri, nu? Finalmente, trecem mai departe. Adesea nu ne putem baza judecățile decât pe propriile noastre experiențe și am văzut ( în capitolele anterioare) cum creierul le susține și le exagerează în mod automat ori minimalizează impresiile pe care le avem despre experiențele altora, dacă ele diferă de ale noastre.
Asta nu înseamnă că această atitudine ar fi corectă. A ignora grijile unei persoane care suferă de depresie autentică pentru că și noi am fost cândva amărâți dar ne-am revenit, este ca și cum am ignora pe cineva căruia i s-a amputat brațul , deoarece ne-am tăiat noi înșine cândva, cu o foaie de hârtie. Depresia este o stare realmente debilitantă, ceea ce nu se poate spune despre ”nu sunt în apele mele”. Depresia poate fi atât de acută , încât cei care sunt afectați pot sfârși prin a concluziona că singura opțiune viabilă este să-și pună capăt zilelor.
Indiscutabil, toți oamenii sunt muritori, dar faptul de a ști acest lucru și a-l simți în mod direct, sunt doua lucruri diferite; putem ”ști” că o rană de glonț este dureroasă dar asta nu înseamnă că știm cum se simte o rană de glonț.”