Sanando

Atunci când suferim, fizic sau emoțional, a avea pe cineva alături care să ne ajute, să ne sprijine și să ne asculte e un dar neprețuit. De partea cealaltă, nu putem asista pasivi la suferința cuiva fără a încerca să-l alinăm cumva.

Și cu cele mai bune intenții, dorindu-ne din tot sufletul ca celălalt să se simtă mai bine, îi dăm ceea ce presupunem că i-ar face bine, poate pentru că nouă ne-a făcut bine la un moment dat, poate pentru că așa am văzut că se face, ori poate pentru că nu știm cum altfel să facem, înlemniți și noi de suferința celuilalt, speriați.

Și cu cele mai bune intenții ajungem să facem (mai) rău și nu înțelegem de ce persoana aflată în suferință nu numai că nu pare a fi mai bine dar chiar se revoltă și ne respinge uneori.

*În primul rând ASCULTĂ fără să întrerupi. Ce mare dar să fii ascultat și cât de puțină disponibilitate avem să-i ascultăm pe ceilalți…Observă tendința ta de a întrerupe, observă monologul tău interior și amintește-ți că dacă vrei să-l ajuți pe celălalt o faci deja ascultând pentru că va simți prin asta că e important pentru tine, că ceea ce spune e important pentru tine. S-ar putea să nu fii de acord cu ce spune, s-ar putea să auzi cum celălalt își face rău gândind într-un anumit fel. Ascultă până la capăt întâi de toate.

*Dacă ai observat că felul de a gândi al celui care suferă nu e asemănător cu al tău și poate chiar crezi că îi face rău, spune-i ce gândești tu dar nu-i spune că nu ar trebui să gândească așa. Ceea ce poate nu percepi e faptul că felul în care gândim nu e în controlul nostru întotdeauna, ba mai mult, când o persoană suferă, gândurile sale sunt cu atât mai puțin în controlul său. Nu considera că nu vrea, cine nu ar vrea să fie optimist? Depresia spre exemplu e marcată de neputința de a gândi pozitiv, dependența emoțională e marcată de neputința persoanei de a-și lua gândul de la o altă persoană, fie ea și abuzivă. Omul aflat în suferință ar vrea să gândească altfel dar până la un anumit punct chiar nu poate.

*Nu-i spune ce ar trebui să simtă în loc de ce simte. Din nou, cu cele mai bune intenții, când cineva ne spune că e trist, furios, că se simte neputincios, marea majoritate a oamenilor se reped să-i spună

– N-ai de ce să fii speriat, lasă, o să fie bine!

-Cum să fii tristă pentru atâta lucru, ce, nu mai sunt și alți bărbați pe lume?

-Nu mai fi furios, îți consumi energia degeaba, mai bine bucură-te de ce ai acum…

-Trebuie să fii puternic, hai, zâmbește!

O clipă doar, amintește-ți un moment când ai suferit și apoi imaginează-ți că cineva îți spune cele de mai sus. O cunoștință sau cineva foarte apropiat. Cum te simți?

Probabil, pentru că ești om, simți să taci, să nu mai spui nimic sau dimpotrivă, simți că te revoltă ce auzi. Pentru că în astfel de situații auzi că emoția ta nu este acceptată, că dacă simți ceea ce simți ești slab sau neputincios și tu știi, acolo înăuntru, că emoția nu e ceva ce ți-ai programat tu să simți. Și asta te poate face să te simți ca și cum ai fi defect pentru că simți și ți se spune că nu asta ar trebui să simți.

Da, emoțiile, gândurile și acțiunile noastre, sunt responsabilitatea noastră, a fiecăruia. Da, avem responsabilitatea de a ne cunoaște și de a încerca să vindecăm în noi ceea ce azi nu mai e funcțional și îi afectează și pe alții. Numai că exact atunci când suferim avem nevoie ca ceea ce simțim să poată fi acceptat de cei care vor să ne fie alături, avem nevoie ca și ei să aibă capacitatea de a face față emoției noastre.

*Greu, cu atât mai greu cu cât persoana care suferă ne este mai apropiată, e să îi dăm ce are nevoie nu ce credem noi că are nevoie. De dorit e să întrebăm Ce ai nevoie? și apoi să respectăm asta. Ce te faci când persoana aceea spune că nu are nevoie de nimic, că-i e de ajuns că ai ascultat-o? Reziști să nu faci în locul ei tot felul de lucruri, să nu-i oferi ce nu a cerut? Cu atât mai greu cu cât uneori e nevoie de capacitatea de a discerne între binele făcut cu forța și răul făcut prin non- acțiune.

Ce e util să spui?

* Nu simt ca tine dar încerc să te înțeleg

* Eu gândesc altfel, asta nu înseamnă că nu te ascult în continuare

*Înțeleg că ești trist, speriat, etc…, cum te pot ajuta?

De multe ori e suficient atât ca pesoana care suferă să simtă alinare chiar dacă situația sa nu s-a îmbunătățit vizibil prin ceva. Procedând astfel nu vei încuraja suferința și nu te vei cufunda și tu în ea, nu vei fi mai puțin puternic tu, nu-l vei face mai slab pe celălalt. Vei fi uman și cu capacitatea de a fi atent la celălalt.

Nu spun că ar trebui să plângi cu el/ ea dacă e trist, nici că dacă e furios să faceți planuri de răzbunare împreună, nu spun că trebuie să îi tot dai bani dacă nu are și nu face nimic să își găsească o sursă de venit muncind.

De multe ori însă, tocmai pentru că în interior ne confruntăm cu suferința noastră când celălalt suferă ( dacă el suferă și îl iubești te doare suferința lui), asta ne sperie și ne face neputincioși, ne deconectăm de ce simțim noi ca să evităm suferința și ne e greu să ne gândim ce ne-ar prinde bine să auzim. Și atunci, cu cele mai bune intenții, putem face rău.

Unul dintre motivele pentru care psihoterapia este eficientă este faptul că terapeutul ascultă și îți poate conține emoția, iar asta creează fundamentul unei relații.