Ce-o să mă fac fără tine?- o scrisoare către suferință

Un exercițiu practic

Dacă ai ceva care te supără și de care nu înțelegi de ce nu scapi, dacă suferi ca urmare a pierderii unei relații de care știi bine, logic și conștient că e mai bine că te-ai desprins, dacă ți-e greu să schimbi comportamente care știi bine că-ți aduc doar rele, atunci poate ar fi potrivit să te oprești o clipă și să te întrebi:

”De ce mă simt așa?” ”De ce ne legăm noi, oamenii de lucrurile care ne fac rău într-atât de mult încât aproape că ne bucurăm de travaliul suferinței?”

De folos ar fi să luăm câte o foaie de hârtie și să-i scriem suferinței noastre, comportamentului distructiv, o scrisoare cu titlul ”Ce-o să mă fac fără tine?”

Și dacă începem această scrisoare cu gândul că ne va fi bine fără ea, e semnul clar că ne dorim să nu mai suferim dar, pentru că oricât de mult ne-am dorit, suntem în același punct în care ne învârtim în cerc, în care suferim, atunci probabil că ne va prinde bine o privire și mai atentă înăuntrul nostru, în spatele dorințelor noastre ascunse.

Și poate că scrisoarea ar putea continua așa:

”De câte ori am suferit cei din jurul meu s-au comportat cu mine așa:…”

”Când sufăr primesc….”

”Când manifest comportamentul distructiv obțin…”

Completând cu maximă onestitate- pe care ne-o datorăm nouă înșine- punctele goale, am putea să descoperim cauzele pentru care încă nu am eliminat suferința, acele cauze care ne întrețin obținerea unor lucruri, sentimente, stări de care avem mare nevoie. Ar putea fi vorba de nevoi fizice, emoționale, mentale, ar putea fi vorba despre atenție, apreciere, dragoste, sentimentul că valorăm ceva.

Poate că scrisoarea ar putea continua scriindu-i suferinței sau comportamentului distructiv cum altfel, mai sănătos pentru noi și evoluția noastră, am putea să obținem acele beneficii.

Dacă am ajuns în acest punct al scrisorii, un eliberator adio adresat suferinței, ar putea fi o bună încheiere.

Psihoterapeut Iulia Cruț

Acest articol a fost publicat joi, 14 iulie 2016, la rubrica Sfatul psihologului, în Ziarul Evenimentul

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/scrisoare-catre-suferinta-a-ce-o-sa-ma-fac-fara-tinea–217324731.html