Ce-am făcut, ce n-am făcut

Atunci când știm că ceea ce facem este bine făcut chiar dacă poate fi îmbunătățit avem motivație să continuăm. Avem nevoie să știm și ce trebuie să facem diferit în acea activitate, ce comportament al nostru ar fi nevoie să fie schimbat pentru a obține rezultate mai bune. De obicei există o persoană sau mai multe care au autoritatea să ne spună aceste lucruri, să ne ofere ceea ce se numește feedback.

Popular feedback-ul l-am putea numi ”părerea specializată” a unei persoane.

De ce contează atât de mult să știm părerea altcuiva?

Ne construim încrederea în propria persoană, credem în puterea noastră de a ne descurca într-un domeniu, de a progresa, atunci când, noi fiind la început în acel domeniu, o persoană cu experiență ne oferă constructiv părerea sa, acel feedback.

În lipsa acestor păreri acționăm de multe ori cu teama că am putea greși, mai ales atunci când acivitatea pe care o avem de desfășurat nu urmărește obiective măsurabile pe care să le putem evalua și singuri.

Spre exemplu, dacă un copil are de scris o compunere de două pagini, se va putea evalua singur doar cantitativ, evaluarea calitativă, cel puțin la primele compuneri, este necesar să o facă o persoană cu experiență- profesor, poate părinte, poate un frate mai mare.

Să ne imaginăm că acelui copil nu-i spune nimeni ce este de apreciat la compunerea lui, ce ar trebui păstrat și în alte compuneri, ce ar trebui reformulat, ce ar fi nevoie să adauge. Cu ce stare de spirit va începe să scrie o altă compunere? Poate la următoarea compunere va păstra entuziasmul dar dacă feedback-ul întârzie prea mult timp, dacă multă vreme nimeni nu îi oferă o părere constructivă, motivația sa va scădea, iar temerile că ceea ce face ar putea să nu fie corect cresc. Prin urmare, acel copil, în loc să capete încredere că știe, că poate, că se descurcă, devine ezitant, temător și poate chiar să se învinovățească gândindu-se că nu a făcut suficient de bine ceva.

Adulții trec prin aceleași stări atunci când la la locul de muncă nu primesc aceste păreri, lipsa feedbak-ului fiind puternic demotivantă și generatoare de stres.

Psihoterapeut Iulia Cruț

Acest articol a fost publicat joi, 18 august 2016, la rubrica Sfatul psihologului, în Ziarul Evenimentul

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/ce-am-facut-ce-n-am-facut–217331873.html

 

Cred în soluții adaptate fiecărui copil în parte, fiecărei familii în parte. Din dragoste pentru copii am scris Trei saptamani, cu trei copii. Parenting, educatia pe baza de retete universale?”

O felie din viața reală, trăită cu trei copii, devine o rampă de lansare pentru câteva concluzii care, fără a fi rețete universal valabile, sunt o invitație la a ne pune în locul copiilor și în mijlocul lor.
O dată ce ne dăm jos armurile de adulți și pășim în lumea lor cu curiozitate și cu inima deschisă, copiii ne învață tot ce am avea de înțeles despre lumea asta: joaca și iubirea, trăite în tot ceea ce fac.

CUPRINS:
Iubiti-i mereu pe copii
Partea I
Trei saptamani, cu trei copii
Partea a II-a
Prenting, educatia pe baza de retete universale?

trei-saptamani-cu-trei-copii