Caracteristicile familiilor disfunctionale

Reguli nerostite: nu vorbi, nu simti, sa nu ai incredere

Rolurile si regulile familiale rigide se dezvolta in familiile disfunctionale pentru a ajuta la mentinerea sistemului familial disfunctional si pentru a le permite membrilor familiei sa continue sa se trateze gresit. Intelegerea unora dintre caracteristicile familiilor disfunctionale ne poate ajuta sa ne eliberam de aceste tipare, sa ne reconstruim stima de sine si sa formam relatii mai sanatoase.

Ce este o familie “disfunctionala”?

Exista multe tipuri si grade de disfunctie in familii. Pentru scopul acestui articol, caracteristica definitorie a unei familii disfunctionale este reprezentata de faptul ca membrii acesteia traiesc traume repetate.

Aceste tipuri de experiente traumatice din copilarie la care ne referim sunt numite “experiente adverse din copilarie” si includ trairea oricarei experiente dintre acestea:

Efectele cresterii intr-o familie disfunctionala

Pentru a se putea dezvolta, atat fizic cat si emotional, copiii au nevoie sa se simta in siguranta, iar pentru a avea parte de acest sentiment de siguranta, ei se bazeaza pe un ingrijitor consistent si care le recunoaste nevoile. Dar in familiile disfunctionale, ingrijitorii nu sunt nici consistenti si nici acordati la nevoile copiilor.

Familiile disfunctionale sunt imprevizibile, haotice si nesigure

Copiii se simt in siguranta atunci cand se pot baza pe ingrijitorii lor pentru a le indeplini in mod consistent nevoile fizice (mancare, adapost, protectie impotriva ranirii sau a abuzului) si nevoile emotionale (observarea emotiilor lor, a le fi alaturi atunci cand se simt rau). Adesea, aceste lucruri nu se intampla in familiile disfunctionale deoarece parintii nu isi indeplinesc responsabilitatile de baza, de a isi proteja si ingriji copiii. In schimb, unul dintre copii trebuie sa isi asume responsabilitatile adultului, inca de la o varsta frageda.

Copiii au nevoie de asemenea de structura si de rutine pentru a se simti in siguranta, au nevoie sa stie la ce sa se astepte. Dar, in familiile disfunctionale, nevoile copiilor sunt adesea neglijate sau trecute cu vederea, nu exista reguli clare sau asteptari realiste. Uneori, regulile sunt excesiv de dure, iar alteori copiii au parte de prea putina supraveghere si nu exista reguli.

Mai mult, copiii sunt adesea martori ai comportamentelor haotice si imprevizibile ale parintilor. Simt ca trebuie sa mearga cu grija, ca pe “coji de ou”, in propria lor casa, de teama ca nu cumva sa isi supere parintii sau sa le declanseze furia si abuzul. De exemplu, copiii care cresc in familii disfunctionale povestesc adesea faptul ca se simt anxiosi atunci cand se intorc acasa de la scoala, pentru ca nu stiu ce vor gasi.

In familiile disfunctionale, adultii tind sa fie mai preocupati de propriile lor probleme si de propria lor durere, astfel ca nu le ofera copiilor lor ceea ce au nevoie si ce isi doresc – consistenta, siguranta si iubire neconditionata. Ca rezultat, copiii se simt stresati, anxiosi si neiubiti.

Familiile disfunctionale nu stiu cum sa isi gestioneze emotiile intr-o maniera sanatoasa. Parintii care se confrunta cu propriile lor probleme sau au grija de un partener cu diverse probleme, nu au energia, timpul sau inteligenta emotionala necesare pentru a acorda atentie si a valoriza emotiile copiilor lor sau pentru a le fi alaturi atunci cand se simt coplesiti de emotii. Rezultatul acestui tipar de comportamente este reprezentat de neglijarea emotionala din copilarie.

Copiii care traiesc neglijare emotionala au convingerea ca “emotiile mele nu conteaza, deci eu nu contez”. Aceasta convingere, bineinteles, deterioreaza stima de sine a copilului si il face sa se simta lipsit de importanta, nedemn de iubire si atentie.

Copiii care cresc in familii disfunctionale nu invata sa observe, sa pretuiasca sau sa aiba grija de propriile lor emotii. In schimb, isi concentreaza atentia pe observarea si gestionarea emotiilor altor oameni. Siguranta lor depinde de asta.

Unii copii devin foarte atenti la modul in care parintii lor se comporta pentru a evita sa ii infurie. De exemplu, un copil mic poate invata sa se ascunda sub pat de fiecare data cand mama si tata se cearta sau poate invata ca daca isi consoleaza mama dupa cearta ei cu tata, va putea castiga afectiunea mamei. In acest mod, copiii invata sa acorde importanta emotiilor altor oameni si sa isi reprime propriile emotii.

Pe langa ignorarea nevoilor emotionale ale copilului, parintii pot deteriora stima de sine a copilului prin criticarea aspra a acestuia si folosirea de cuvinte umilitoare. Copiii mici cred ceea ce parintii lor le comunica. Astfel, daca tatal tau ti-a spus ca esti “prost/proasta” atunci cand erai mic/a, probabil ca l-ai crezut.

Pe masura ce crestem si petrecem mai mult timp departe de parintii nostri, incepem sa ne punem intrebari cu privire la lucrurile negative care ne-au fost spuse atunci cand eram copii. Totusi, este impresionant cat de multe dintre aceste lucruri din copilarie raman cu noi si la varsta adulta. Durerea emotionala a cuvintelor care ne-au ranit sau a mesajelor negative pe care le-am primit ramane cu noi chiar si atunci cand stim in mod logic ca nu suntem prosti, de exemplu.

Regulile nerostite ale familiilor disfunctionale, asa cum sunt prezentate de Claudia Black in cartea sa “Mie nu o sa mi se intample niciodata” sunt:

Nu vorbi

Nu vorbim despre problemele familiei noastre, nici intre noi si nici cu persoane din afara familiei noastre. Aceasta regula reprezinta fundatia pentru abuzul, negarea, adictiile si bolile din familie. Mesajul este: “Poarta-te ca si cum totul e bine si asigura-te ca toata lumea crede ca suntem o familie perfect normala.”. Acest mesaj le produce extrem de multa confuzie copiilor, care simt ca ceva este gresit, dar nimeni din jurul lor nu recunoaste asta. Astfel, copiii ajung la concluzia ca ei sunt de fapt problema. Uneori, copiii sunt invinovatiti direct, iar alteori internalizeaza sentimentul ca este ceva gresit cu ei. Deoarece nimeni nu are voie sa vorbeasca despre disfunctia din familie, copiii sunt inconjurati de secrete si rusine. Copiii, in special, se simt singuri, lipsiti de speranta si cred ca nimeni altcineva nu mai trece prin ceea ce traiesc ei.

Regula “nu vorbi” asigura faptul ca nimeni nu recunoaste adevarata problema a familiei, iar atunci cand problema este negata, ea nu poate fi rezolvata. Sanatatea si vindecarea nu sunt posibile intr-un astfel de mediu.

Sa nu ai incredere

Copiii depind de parintii sau de ingrijitorii lor pentru a ii tine in siguranta, dar atunci cand cresc in familii disfunctionale, ei nu isi vad parintii (si nici lumea inconjuratoare) ca fiind siguri. Iar fara o senzatie fundamentala de siguranta, copiii se simt anxiosi si au dificultati in a avea incredere in ceilalti.

Copiii care cresc in familii disfunctionale nu isi dezvolta un sentiment de incredere si siguranta deoarece ingrijitorii lor sunt inconsistenti si nu se pot baza pe ei. Ingrijitorii sunt neglijenti, absenti emotional, isi incalca promisiunile si nu isi indeplinesc responsabilitatile. In plus, unii parinti isi expun copiii unor situatii periculoase si unor oameni periculosi, esuand in a ii proteja. Ca rezultat, copiii invata ca nu pot avea incredere in alti oameni – nici chiar in proprii lor parinti – pentru a le indeplini nevoile si pentru a ii tine in siguranta (cea mai fundamentala forma de incredere pentru un copil).

Dificultatile de a avea incredere in altii se extind de asemenea in afara familiei. Pe

langa regula “nu vorbi”, regula “sa nu ai incredere” pastreaza familia izolata si perpetueaza frica copilului ca daca va cere ajutor, ceva rau se va intampla (mama si tata vor divorta, tata va merge la inchisoare, copilul va ajunge intr-un centru de plasament). Indiferent de cat de infricosatoare si dureroasa este viata de acasa, acest mediu este un “iad” cunoscut copilului, a invatat cum sa supravietuiasca acolo, iar perturbarea familiei prin cererea de ajutor de la un profesor sau un consilier poate face lucrurile mai rele. Astfel, copilul invata sa nu mai aiba incredere.

Nu simti

Reprimarea emotiilor dureroase reprezinta o strategie de coping folosita de toti membrii unei familii disfunctionale. Copiii care traiesc in astfel de familii sunt martori ai modului in care parintii lor isi amortesc propriile emotii cu alcool, droguri, mancare, pornografie sau tehnologie. Rareori emotiile sunt exprimate sau gestionate intr-o maniera sanatoasa.

Copiii pot fi de asemenea martori ai unor episoade infricosatoare de furie a parintilor. In unele cazuri, furia este singura emotie pe care o vad exprimata de catre parintii lor. Copiii invata repede ca incercarea de a isi exprima emotiile va fi in cel mai bun caz ignorata si in cel mai rau caz copilul va fi invinovatit, facut sa simta rusine sau chiar victima a abuzului. In acest mod, copiii invata sa isi reprime emotiile, sa le amorteasca si incearca sa isi distraga atentia de la durere.

Rusinea

Rusinea este universala in familiile disfunctionale. E emotia pe care o simti atunci cand crezi ca este ceva in neregula cu tine, ca esti inferior sau lipsit de valoare. Rusinea este rezultatul secretelor de familie si a negarii, a faptului ca ti s-a spus ca esti rau si ca meriti sa fii ranit sau neglijat. Copiii care cresc in familii disfunctionale adesea se invinovatesc pe ei insisi pentru comportamentul parintilor sau pentru ca au fost ignorati sau tratati gresit. “Este vina mea.” Este cea mai usoara modalitate prin care creierul lor gaseste un sens in aceste situatii confuze si infricosatoare.

Ca adulti, o parte importanta a procesului de vindecare in urma experientei cresterii intr-o familie disfunctionala este reprezentata de eliberarea de lanturile rusinii si recunoasterea faptului ca modul in care parintii nostri s-au comportat nu a fost din vina noastra, recunoasterea faptului ca nu suntem lipisiti de valoare sau inadecvati.

Vindecarea

Vindecarea presupune de asemenea si eliberarea de regulile care guverneaza dinamicile familiilor disfunctionale. Vindecarea inseamna sa poti inlocui, in cadrul relatiilor tale adulte, regulile “nu vorbi, sa nu ai incredere, nu simti” cu un nou set de convingeri.

Vorbeste despre emotiile si experientele tale

Te poti elibera de rusine, izolare si singuratate si poti dezvolta relatii in care sa te simti conectat cu ceilalti oameni atunci cand iti impartasesti emotiile si gandurile cu persoane de incredere. Recunoasterea propriilor probleme si discutarea despre acestea reprezinta opusul ramanerii in starea de negare. Acest lucru iti deschide usa catre gasirea de solutii si catre vindecare.

Ai incredere in ceilalti si stabileste limite adecvate

Increderea poate fi un lucru infricosator, in special atunci cand oamenii ti-au tradat increderea in trecut. Este nevoie de timp pentru a invata sa ai incredere in tine si pentru a iti da seama cine este de incredere si cine nu. Increderea este o componenta esentiala a relatiilor sanatoase, iar impreuna cu procesul de stabilire a unor granite adecvate, sanatoase, aceasta iti poate garanta faptul ca esti tratat cu respect si ca nevoile tale sunt indeplinite.

Da-ti voie sa iti simti toate emotiile

Ai dreptul de a iti simti toate emotiile. Este nevoie de exercitiu pentru a intra din nou in contact cu propriile tale emotii si pentru a le recunoate valoarea. Poti incepe prin a te intreba cum te simti si prin a iti spune ca emotiile tale conteaza. Nu mai esti nevoit sa simti doar rusine, frica si tristete. De asemenea, nu mai ai nevoie de altcineva care sa iti valideze emotiile. Nu exista emotii corecte sau gresite, bune sau rele. Pentru moment, doar da-le voie emotiilor tale sa existe.

Sursa: https://www.livewellwithsharonmartin.com/3-characteri…/…

Traducere: Diana Dodiță