Când copiii mint

Când copiii mint reacțiile adulților sunt diferite dar au întotdeauna o notă de surpriză în fundal. Ca și cum ei, mai mici fiind, nu ar avea decât obligații și niciodată motive, adultul mirat se enervează, amenință, pedepsește sau devine sarcastic, ironic.

Ce se ascunde după minciunile copiilor?

Copiii mint din aceleași motive pentru care o fac și adulții, iar în general este vorba despre o frică ce pândește de undeva din spate, mai mult sau mai puțin conștient.

Dacă un comporament a fost pedepsit în trecut copilul a învățat deja că i-ar fi bine dacă ar încerca să evite pedeapsa. Așa apar minciunile de genul ”Nu eu am spart geamul”.

Dacă încurajarea din partea părinților a lipsit dar critica a fost prezentă permanent, copilul a învățat că minciuna prin omiterea adevărului este de preferat pentru că nu suportă sentimentul de devalorizare. Așa apar situațiile în care copilul ascunde o notă pe care crede că părinții o vor considera necorespunzătoare, insuficientă- pentru că, nu-i așa…”Noi îți oferim totul, iar tu…”

Dacă sentimentul de rușine și cel de inferioritate este apăsător datorită mediului în care trăiește- situații financiare precare ale părinților, părinți abuzivi- copilul învață că inventeze situații exact opuse pe care să le prezinte în anturaj pentru a evita desconsiderarea acestuia. Așa apar povești despre excursii fantastice, despre părinți care au joburi de ”supereroi” când de fapt, în viața reală sunt șomeri.

Ori de câte ori un copil minte este de preferat să ne întrebăm ce frică ascunde acea minciună, cum noi, ca adulți, am determinat acest comportament- pentru că de multe ori frica are legătură cu un adult care reprezintă o autoritate care poate să impună pedeapsa. Reacția adultului în fața minciunilor copiilor poate schimba emoțiile, sentimentele copiilor în așa măsură încât acesta să aibă încredere că adevărul poate fi rostit, dezvăluit.

Psihoterapeut Iulia Cruț

Acest articol a fost publicat joi, 28 iulie 2016, la rubrica Sfatul psihologului, în Ziarul Evenimentul

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/ce-se-ascunde-dupa-minciunile-copiilor–217327791.html

Cred în soluții adaptate fiecărui copil în parte, fiecărei familii în parte. Din dragoste pentru copii am scris Trei saptamani, cu trei copii. Parenting, educatia pe baza de retete universale?”

O felie din viața reală, trăită cu trei copii, devine o rampă de lansare pentru câteva concluzii care, fără a fi rețete universal valabile, sunt o invitație la a ne pune în locul copiilor și în mijlocul lor.
O dată ce ne dăm jos armurile de adulți și pășim în lumea lor cu curiozitate și cu inima deschisă, copiii ne învață tot ce am avea de înțeles despre lumea asta: joaca și iubirea, trăite în tot ceea ce fac.

CUPRINS:
Iubiti-i mereu pe copii
Partea I
Trei saptamani, cu trei copii
Partea a II-a
Prenting, educatia pe baza de retete universale?

trei-saptamani-cu-trei-copii