Cu ce se vindecă vina?

Se simte omul vinovat când ar face dar n-a făcut, când spune în fiecare zi că face mâine, când crede că ar fi putut să facă mai bine, sau că ar fi fost mai bine dacă era perfect, dacă ar fi știut.

Se simte omul vinovat pentru greșeli dar vinovăția ustură destul de tare când are iz de regret- aș fi putut să fiu, să fac și n-am făcut, nu am fost, nu am spus.

Ca un zumzăit de fundal, ca o picătură chinezească, câte un pic în fiecare clipă, vinovăția macină în noi. Cum o simțim? Cum ne dăm seama că este acolo? Fiecare clipă în care nu ne bucurăm din plin, ca și cum nemulțumiți de noi nu ne oferim iertare, arată ca o un fotoliu confortabil, moale dar cu țepi. Țepi mai lungi sau mai scurți, nu contează- câte un pic în fiecare moment, tot fac o rană.

De nemulțumire și sentimentele de vină, autodistructive și generatoare de zâmbete străpezite, se scapă doar făcând ceea ce am tot amânat, îndreptând ceea ce poate fi îndreptat, cu grijă la țintele puse prea sus deodată, acceptând că trecutul nu mai poate fi schimbat dar poate în fiecare moment, cu cât știam și cu câte resurse am avut, am făcut tot ce-a fost posibil. Pentru că pentru fiecare dintre noi există un timp în care am făcut și multe lucruri bune, stând însă atenți permanent la regrete, inactivi, împietriți, e ca și cum primele nici nu ar conta, ne invalidăm ca ființe umane, ne anulăm ca și cum bune cu rele ar da …zero.