Sanando

Nu știu să existe relații nepotrivite dar există multe relații fondate pe intenții incorecte, pe manipularea din ambele sensuri și frică.

Și totuși, vedem cum oameni intră în relații cărora poate noi nu le dăm nici o șansă, dar, cu cât mai nepotrivit cu atât mai atractiv pare un anumit gen de relație pentru unii dintre noi. De cele mai multe ori nu neapărat avem intenții greșite în legătură cu ceea ce aducem în acea relație, dar facem din nou presupuneri și scenarii, proiectăm niște vise( ca să nu le spun himere) ale noastre. Nu vedem la celălalt decât ceea ce vrem și pe restul transformăm deja în mintea noastră sau omitem cu totul, săptămâna chioară a îndrăgostelii fiind deja vestită pentru măiestria cu care evităm să vedem ceea ce văd toți ceilalți.

Relațiile de orice fel nu îmi par deloc nepotrivite, dar a continua o relație după un eventual duș rece consecutiv săptămânii chioare, poate fi foarte dăunător fără a încerca să depistăm cum putem face pace cu omul întreg, cu bune dar și cu eventuale ”rele” pe care nu le-am văzut mai înainte.

Dacă e vorba despre cupluri, știm deja cum fiecare încearcă să-l schimbe pe celălalt, uitând să își recalibreze așteptările, să-și privească proiecțiile, să-l iubească și pe om nu doar pe Făt-Frumos/Ileana Cosânzeana cu care credea că intră într-o relație. Serios vorbind, dacă tu, dragă femeie, te-ai îndrăgostit de cel care îți cânta la chitară sub clar de lună de ce te superi când el nu știe/ nu vrea să repare chiuveta? Iar tu, dragă bărbat, dacă te-ai îndrăgostit de buclele ei și felul în care râdea la glumele tale, de ce te superi că nu știe/ nu vrea să înfășoare sarmale așa cum făcea bunica? Din lucruri mici încep încercările noastre de a-l schimba pe celălalt, fără să ne întrebăm dacă celălalt vrea și ni se par de la sine înțelese anumite lucruri pe care celălalt ar trebui să le facă.

Suntem dotați nativ, femeile și bărbații, cu abilități speciale, diferite, poate că de aceea femeile îngrijesc copiii și bărbații bat cuie( ați observat stereotipiile de gen?) Dar, vă rog să mă credeți pe cuvânt, nu am știut cum se schimbă copilul înainte de a face asta prima dată, de multe ori nu am știut de ce plânge și abia prin încercări repetate am ajuns să știu, așa cum cred că ar afla și un bărbat. Dar nu sunt sigură de asta pentru că nu sunt bărbat și nu știu nici dacă arta de a bate un cui sau a schimba un bec o învață mai repede bărbații. Am aflat însă că, după ce trecem peste euforia egalității dintre sexe, după ce ne acceptăm rolurile de femei și bărbați și ni le asumăm fără a face caz de asta, cu drag chiar, putem să ne facem bucurii din a nu mai sta încruntați pentru că celălalt nu face ceva ce poate nu a fost programat să facă, doar pentru că natura așa a vrut. Omul este destinat și să se depășească și am văzut femei care pot lucra în construcții și bărbați care stau cu copiii. Nimic mai minunat, cât timp, după efortul normal pe care l-ar depune oricine pentru a învăța ce are de făcut, acțiunea în sine nu frustrează, nu epuizează,  sufletește sau trupește, nu macină relația.