Ai emoții? Foarte bine!

Emoțiile, dacă ar fi să le descriu altfel decât în dicționare de orice fel, sunt acele stări care se simt. Se simt în inimă, poate ca o ușoară tresărire, poate ca o căldură. Alteori, se simt în stomac, ca un tremur, sau ca un ghem și, din păcate, chiar ca durere.

Identificate sau nu, emoțiile se manifestă. Și le vedem de exemplu atunci când ne tremură mâinile, ne transpiră palmele, vocea ne este gâtuită de emoții și tremură. Unii oameni povestesc că atunci când au emoții simt că rămân fără aer.

Emoțiile noastre sunt de fapt un motor uriaș al tuturor acțiunilor noastre, și de câte ori nu am asistat la explozii de bucurie și entuziasm în acțiunile noastre sau ale celorlați? Ori, la adevărate erupții vulcanice de furie, vină, teamă?

Însă, învățăm de foarte tineri că doar anumite comportamente sunt acceptate și aprobate social, că doar dacă arătăm într-un anumit fel ne vor iubi și accepta cei din jur, doar dacă vorbim, mâncăm, lucrăm în anumite feluri, atunci abia vom obține recunoaștere din partea familiei, sau recunoaștere socială.

Astfel că, de timpuriu, începem să purtăm măști, le punem pe chip una câte una. Ascundem de fapt, de ceilalți, dar și de noi, ceea ce suntem, ceea ce simțim. Până într-o zi, când, din diverse motive, ne dăm seama că am devenit ceva asemănător cu niște roboței, care nu au liniște nici o clipă, orice ar avea, oricât de multe recunoașteri ar primi de la cei din jur. Simțim poate cumva, undeva adânc înăuntrul nostru, că măștile sunt falsuri, sunt ca niște haine de oțel care ne  împiedică  să fim creativi, să zâmbim, să lucrăm din toată inima orice am avea de făcut.

Îți vine să râzi și nu râzi pentru că nu-i frumos, ai vrea să spui ce te supără cuiva și nu spui, de teamă să nu-l pierzi pe acel om sau beneficiile pe care le ai din relația cu el, ai fi vrut să țipi de durere când ai pierdut pe cineva drag și nu ai făcut-o pentru că trebuia să te ții tare. Sau nu ai plâns , poate pentru că ai auzit că bărbații nu plâng.

În felul acesta emoțiile  netrăite până la capăt, ascunse până și de noi, duc la blocaje. Poate nici nu știm de blocaje până când nu apre o boală, până când ceva în viața personală nu începe să meargă rău, până când nu mai funcționăm armonios la un loc de muncă.

Iar pentru a îndrepta lucrurile, începem de fapt să privim spre noi înșine, să identificăm emoțiile noastre, pe cele pe care la vremea lor nu le-am trăit până la capăt-ca în exemplele anterioare,le trăim, ne eliberăm de fapt de poverile  inutile, ca teama, frica și neincrederea.

Când spunem că suntem stresați la locul de muncă la ce ne referim de fapt? La cantitatea mare de muncă sau la eventuale repercursiuni pe care le-ar avea evaluarea negativă a muncii noastre, la șeful nostru sau la eventuale pierderi de natură materială sau de recunoaștere socială? Așa putem ajunge să mergem la lucru mânați de teamă, de nesiguranță-iar motorașul nostru, sufletul, nu poate funcționa armonios prea mult timp alimentat fiind cu întunericul acestor emoții.

Obișnuindu-ne să observăm ce gândim, să știm de gândurile noastre, să observăm ce simțim permanent, nu doar atunci când devenim agitați sau stresați, putem mai ușor transforma  emoția negative.