Prețul fiecărui NU nespus

Fiecare NU pe care nu îl spunem are un preț.

De fiecare dată când acceptăm o sarcină pe care nu am vrea sa o preluăm, de fiecare dată când spunem „da, fac ceea ce vrei, ceea ce îmi ceri” ar fi potrivit să ne întrebăm în ce masură acel lucru chiar îl putem face fără să ne facem nouă rău. Cum adică ne-am putea face nouă rău?

Am putea să ne suprasolicităm fizic sau emoțional, devenim agitați, nervoși, anxioși in permanență. Și, da, uneori facem asta pentru cei dragi nouă, pentru familie, colegi, ori chiar pentru persoane de care nu suntem foarte apropiați. A ajuta pe altcineva face parte din natura umană, este compasiunea cu care suntem natural înzestrați.

Problemele apar atunci când nu putem discerne care este limita între „vreau să ajut” și „vreau să ajut ca să nu supăr”.

Când facem ceea ce facem ca să nu supărăm pe altcineva, ca să nu pierdem atenția cuiva, beneficiile pe care le avem dintr-o relație de familie sau profesională, puțin câte puțin ne facem nouă rău.

Încă din primele zile de viață fiecare om știe instinctiv ( pentru că rațiunea încă nu și-a intrat în drepturi) că nu va supraviețui în absența cuiva care să-l îngrijească, să-l protejeze, în absența unei relații cu un adult, părintele său. Puiul de om nu supraviețuiește altfel, copilul nu este capabil să-și poarte de grijă singur și simte asta cu acea parte a creierului corespunzătoare instinctelor, emoției, simte prin atingeri, prin tonul vocii adultului, prin felul în care îi sunt sau nu satisfacute nevoile primare.

Mai târziu, când devenim adulți, ori de câte ori ne temem să nu supăram pe cineva, să nu pierdem beneficiile pe care le aduce un loc de muncă în situația in care am refuza sarcini care ne sunt peste puteri, ne temem tot de pierderea  unor relații.

În timpul în care simțim că suntem în relație cu cineva simțim o apropiere, o …”conectare” cu o altă ființă.

Paradoxal, când de prea multe ori nu ne putem comunica limitele personale, când de prea multe ori nu refuzăm să ajutăm sau să facem ceea ce alții ne cer, în adâncul sufletului, pe lângă oboseală și frustrare, simțim un fel de furie, o frustrare care are legătură tocmai cu persoana căreia nu îi refuzăm ceva. Prin urmare, deși căutăm o apropiere obținem o formă de îndepărtare de ceilalți pentru că frustrarea și furia asta fac, ne îndepărtează.

Plătim un prim preț.

În timp, plătim și alte costuri ale neputinței de a spune clar și asertiv ce vrem și ce nu, corpul nostru ajunge să somatizeze ceea ce noi nu am putut comunica altfel.

Încă un preț.

Și adevărul este că unii oameni se vor supăra dacă refuzăm, alții vor fi mirați și se vor supăra, în timp ce alții, poate pentru că știu ce înseamnă și apreciază autenticitatea, vor fi alături de noi în continuare. Cu siguranță mai puțini, cu siguranță oameni așezați în ei înșiși.

Bibliografie: G. Mate, „When the body says NO”

Pentru a schimba unele comportamente, pentru a îmbunătăți ceva, de multe ori e foarte greu să facem acest lucru singuri, avem nevoie de ajutor,IAR ASTA NU ESTE O SLĂBICIUNE CI MAI DEGRABĂ O FORMĂ DE ASUMARE RESPONSABILĂ A PROPRIEI VIEȚI.

Poate vei considera util să citești despre TERAPIA EMDR și despre TERAPIA DE GRUP