Nu simți că ești bun, că ești frumos, că ești deștept, că…?

Ai momente când te consideri inferior celorlalți, fie că te compari cu ei din punct de vedere profesional, fie că privești la realizările personale ale altora.

Încerci să nu te mai compari cu alții, ai auzit că nu face bine …la stima de sine și totuși nu reușești să te simți bine în pielea ta, din când în când auzi o voce interioară critică:

”Nu pot, nu sunt în stare, nu sunt destul de bun, nu mă pricep, nu arăt bine, sunt prost, sunt urât”….și lista continuă. Nici nu e nevoie să fie prea multe din aceste cuvinte din listă ca să te simți anulat ca persoană, îți faci asta singur acum. Cândva, în trecut, alții ți-au spus aceste cuvinte, vocea aceea interioară nu a fost dintotdeauna vocea ta, e vocea unui profesor, a unui părinte critic, e vocea colegilor de clasă care au râs de tine când ai ieșit la tablă.

Consider că noi înșine nu ne adresăm cuvinte cu care ne bicium dintotdeauna, le învățăm de la cei care ni le spun, din privirile lor, din atitudini, din note, din felul în care primim feedback. Sau din felul în care nu-l primim deloc uneori.

Lipsa feedback-ului ( a-i spune cuiva ce a făcut bine, ce are de îmbunătățit) este de multe ori mai rea decât un feedback negativ în care îi spui doar ce nu a făcut bine. Există însă și o variantă mai rea, să nu observi și să nu spui nimic cuiva despre ce a făcut bine dar să-i observi și să-i arăți, prin atitudini și cuvinte, ce a GREȘIT.

De câțiva ani, în special când vine vorba despre copii, aflăm că e bine să ne lăudăm copiii. Și de multe ori spunem ”Ești deștept, ești frumos, ești un muzician bun, ești …”

Aceasta este o formă de feedback dată persoanei căreia ne este destul de greu să-i facem față. Te vei mira probabil – pentru că, nu-i așa? – e feedback pozitiv. Așa este și în același timp este o presiune permanentă, e ca un far la care te vei obliga să te raportezi permanent. Dacă ești un muzician bun, sau cel mai deștept băiat/fată asta e flatant dar te obligă cumva în interior să nu decazi de pe această poziție. Iar când primești pentru prima dată un feedback negativ – pentru că e nevoie să ni se spună și ce avem de îndreptat, pentru că uneori, din răutate sau din neștiință, auzim și astfel de cuvinte – mai ales dacă ni se spune că am greșit, sau și mai rău ”ești prost, nu faci doi bani, ești un muzician prost…”, întreaga imagine de sine pe care ne-o formasem se năruie.

Când vorbești cu copilul tău, cu partenerul tău, când vorbești cu tine:

*Spune-i ce face bine, nu cum este

*Spune-i ce are de îmbunătățit, nu ce greșește

*Fii prezent, atent și fă asta zilnic

*Nu omite să-i spui lucrurile bune pe care le face, chiar dacă te-ai obișnuit să le facă, nu le considera ”de la sine înțelese”, mai ales că poate vrei să repete acele comportamente pe care, dacă va considera că nici nu le vezi, într-o bună zi nu le va mai avea.