”Nu îmi explic ce se întâmplă cu mine, n-am suferit nici o traumă”

Cuvântul traumă te duce cu gândul la accidente, abuzuri fizice, la bătăi, viol, agresiuni, furt, etc.

Trauma este însă tot ceea ce a însemnat o agresiune asupra corpului tău fizic dar și emoțional și mental. Tot ceea ce la un momentdat te-a șocat, te-a surprins în mod neplăcut. Factorul ”surpriză” – ca să citez un personaj de film – determină cât de șocat/ speriat vei fi.

Uneori doar câteva cuvinte rostite de un părinte pot fi traumatizante – noi așteptându-ne la susținere din partea părintelui. Traumatizant poate fi un moment în care ești anunțat că ești concediat.

Creierul nostru înregistrează aleatoriu în momentele traumatice anumite imagini, sunete, chipuri, mirosuri, uneori senzații kinestezice – unii oameni rețin exact expresia feței persoanei care a rostit cuvintele traumatizante, alții rețin doar imaginea unei ferestre spre exemplu – aceasta fiind o frântură din cadrul în care a avut loc un eveniment traumatizant.

Creierul nostru deține mecanisme fabuloase menite să ne ajute să SUPRAVIEȚUIM  momentului traumatic. Uitarea multor detalii legate de traumă face parte din mecanismele acestea de protecție. O persoană abuzată poate să nu-și amintească pasaje întregi din viața sa dinainte și după momentul abuzului și să rețină frânturi, imagini, sunete.

Acele frânturi reprezintă stimuli care produc reacții și după traumă, creierul reacționând la stimulul pe care îl percepe datorită funcției hipocampului de a funcționa ca ”depozit” al memoriei afective.

Spre exemplu, dacă o persoană a fost bătută și în creierul său a rămas din acel moment memorată imaginea ferestrei din camera unde a avut loc agresiunea, la vederea unei ferestre asemănătoare persoana are o stare de anxietate, poate chiar un atac de panică, chiar dacă în prezent se află în afara oricăruui pericol. Faptul că nu își poate explica ce anume determină această reacție agravează starea – pentru că memorarea unei imagini dn momentul traumei nu înseamnă întotdeauna că cel care a suferit asociază de la sine imaginea cu trauma.

Cert este că reacțiile noastre de astăzi, reacțiile neplăcute, care ne produc dezechilibre, suferință, sunt urmări ale evenimentelor pe care creierul nostru nu le-a putut procesa până la capăt, urmări ale unor evenimente trecute neintegrate corect.

De multe ori în cabinet mi se spune ”eu nu am suferit nici o traumă, cu atât mai mult nu îmi explic ce se întâmplă cu mine” și sunt de acord cu asta. Dacă s-a ajuns însă la un dezechilibru, dacă ceva nu funcționează cum ți-ar place în viața ta, amintește-ți că ești suma tuturor experiențelor trecute – iar acestea, chiar dacă nu sunt traume majore, te-au direcționat acolo unde ești acum.