Mamă-surogat

 

Cam cât ține o ploaie de vară-bine, bine, nu de astea care au fost anul acesta care au ținut 3 zile!- cam atât ne ține pe unii dragostea de semeni. Sau cât participarea la un seminar. Sau cât să dăm like pe o poză.

Tot atât îi ține pe unii și calmul, cam tot atât se pot stăpâni. De la agonie la extaz, balansul se face cu regularitatea cu care gândurile străpung liniștea. Și vin întrebări disperate:Cum să fac, cum să păstrez starea de bine, nu e suficient că am cunoscut-o! Vreau să o păstrez!

Firește, cred eu, că ăsta e și scopul mult râvnitei evoluții spirituale. Să păstrăm această stare de bine, să păstrăm calmul, să nu re-acționăm.

De ce nu reușim asta prea mulți? De ce par a fi norocoși cei care rămân calmi în situații în care majoritatea s-ar da de ceasu’ morții? Ei nu sunt, nu toți, doar norocoși. Cei mai mulți au trăit și ei pe pielea lor căderi de la înălțime, s-au ridicat de pe caldarâmul suferinței și au luat-o de la capăt de mai multe ori. Au trecut prin propriile furci caudine.

Și totuși, ce i-a ajutat pe aceștia să atingă stadiul în care păstrează liniștea în suflet și asta se vede în afară? Apropo, în afară se simte cam așa: îți tot vine să stai lângă un astfel de om, nu știi concret de ce, poate nu spune multe, dar nu te poți dezlipi de liniștea, de non-dualitatea lui.

Cred că la inceput a fost dorința puternică de a evolua. Dar când spun dorință puternică, spun că ai fi în stare să accepți și suferința ce vine la pachet cu renunțarea la confortul vechilor pulsiuni.

Apoi au căutat o cale, un om, o direcție. Și căi sunt multe, cea potrivită pentru fiecare apare atunci când suntem pregătiți. La fel și oamenii, maeștrii, profesorii- atenție aici la capcana propriului orgoliu, maestrul poate veni cu haine fel de fel, nu poartă musai chip și straie aurite!

După câteva încercări, cel pornit pe drumul acesta, ia o hotărâre. Aceea de a urma o cale anume, pentru o vreme. Iar atunci când asta și face, conștiincios, cu râvnă și împotriva tutror obstacolelor-ups, aș fi scris scuze în loc de obstacole!- așadar când își urmează drumul ales măcar vreun an, apar rezultatele!!! Se prea poate ca cei care încă rătăcesc să se fi împrăștiat pe multe drumuri fără a transpira de muncă pe nici unul.

Un astfel de om nu respinge alte drumuri, alți oameni, alte informații, dar le cântărește înaine, să afle propriile răspunsuri, să vadă dacă i se potrivesc.

Pe calea spre liniște, spre stăpânirea propriei ființe, există pași care nu pot fi săriți, există dureri care nu le poate trăi nimeni în locul tău, există ore de studiu care nu le poate experimenta altcineva în locul nostru.

Nu există mamă-surogat în evoluția mea spirituală,în cunoașterea de sine și-vai!!!- în acceptarea propriei persoane, cu bune și cu rele.

Travaliul trebuie trăit de fiecare în parte.