De câte ori pe zi (te) sărbătorești?

E ziua unui prieten drag și te trezești de dimineață cu gândul la el, abia aștepți să-i telefonezi, să-i cânți ”La mulți ani”, să-l strângi în brațe. Faci planuri cum să-l surprinzi frumos, cum să-l bucuri.

Vă întâlniți și petreceți clipe frumoase, înmulțiți bucuria împreună.

Care să fie conotația pe care o dăm sărbătorii? Îi mulțumim în felul acesta că ne stă alături, ne simțim recunoscători să avem suflete frumoase lângă noi?

De ziua lor le oferim celorlalți picături de iubire exprimate prin cuvinte și gesturi, deschis. Nevoia omului de a marca împreună cu alții un moment special ține de nevoia de a simți bucurie, apreciere și recunoștință. Ne simțim mai buni dăruind, ne simțim mai buni primind. Și cel care dă și cel care primește trăiesc momente de deosebite, o dată pe an.

Cum ar fi să găsim motive să-i celebrăm pe alții fără să fie ziua lor? Dacă l-am suna pe un prieten să-i mulțumim pentru că există pur și simplu, să-i propunem să sărbătorim faptul că e ora zece dimineața? Atipic, nu? Ieșit din normalite ar fi gestul. Nu ne-am îndrepta conștient atenția înspre a fi recunoscători, nu ne-am dărui clipe frumoase din a oferi în fiecare zi?

Și dacă prietenul ești tu însuți și îți vorbești frumos în locul dialogului mental autocritic? Și dacă te-ai privi și ți-ai spune, așa cum reușești să le spui altora, vorbe de încurajare când simți că ai eșuat în ceva?

Ne îndreptăm prea puțin conștient atenția spre ce avem deja și nu ne vedem binecuvâtările. Prea rar sărbătorim, pe noi, pe alții. Ne lăsăm gândurile să împletească frică și frustrări, privim către ce credem că ne lipsește și ne amestecăm cu regrete sufletul.

Sărbătorile sunt despre bucuriile pe care ni le permitem în suflet, despre cum conștientizăm că avem nevoie de lumina lor acolo, despre cum le creăm noi singuri privind înspre acele multe motive pe care le avem deja.

 

Psihoterapeut Iulia Cruț

Acest articol a fost publicat joi, 8 septembrie 2016, la rubrica Sfatul psihologului în Ziarul Evenimentul

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/lifestyle/de-cate-ori-pe-zi-te-sarbatoresti–217336341.html