Cu stresul profesional la ….teatru!

Vârful Aisbergului după Antonio Tabares

Mi s-a părut excelentă ideea regizorului Antonella Cornici ca după spectacol să aibă loc un dialog între public și psihoterapeut așa că am acceptat bucuroasă și onorată!
Ca orice formă de artă teatrul poate fi revelator, vindecător.
Iar când talentul și pasiunea se întâlnesc cu o temă atât de actuală – stresul profesional -piesa de teatru devine trambulina care ne provoacă să ne gândim mai mult la sensul acțiunilor noastre.


Distribuție:
Raluca Bujoreanu – Huțanu
Doru Aftanasiu
Cosmin Maxim
Laura Bilic
Teodora Burdujan
Anca Ciofu

regie: Antonella Cornici
scenografie: Alina Dincă – Pușcașu
ilustrație muzicală: George Dancu
coregrafie: Iulia Dolinschi
video: Andrei Cozlac
regie tehnică/lumini : Andrei Emilian
sunet: Mihai Cornea

La finalul spectacolului publicul este invitat la un dialog cu dna psihoterapeut Iulia Cruț. 
Tema dialogului: STRESUL PROFESIONAL
Miercuri, 28 noiembrie 2018, ora 18, la Universitatea de Arte ”George Enescu”, Iași

Într-o lume în care echilibrul între viața profesională și cea personală pare un mit tot mai greu de atins, stresul profesional e atât de des întâlnit încât cuvintele care îl descriu par să fi devenit seci.

Și totuși, în spatele cuvintelor stă multă anxietate de performanță, neputință în fața ”task-urilor” tot mai mari și a orelor de lucru, uneori hărțuire și în definitiv, multă frică.

Oamenii ajung să piardă sensul muncii lor, chiar și cei cărora – fericiții – le place munca lor și se pricep să o facă. Ca într-un rollercoaster, e nevoie să stai ”în gardă” și oricât de mult te-a pregăti, de după fiecare colț poate să apară senzația de salt în gol, un șef nemulțumit, un targhet în pericol.

Prin urmare nu-i greu de prevăzut că cei supuși stresului profesional ajung să manifeste simptome pe care, oricât de mult s-ar strădui, nu le mai pot ține în control la un moment dat. Și atacurile de panică, depresia sau furia, bolile cu geneză psihoemoțională pot fi doar…Vârful aisbergului. Faptul că în lume sunt oameni care se sinucid în lipsa unor măsuri luate la timp, în lipsa unui cadru familial suportiv, nu mai e doar o chestiune de statistică.

Ieșirea din cercul vicios al stresului profesional nu doar că e posibilă dar poate duce la ceea ce oamenii caută cu nesaț din toate timpurile – o viață cu sens. Presupune însă un alt salt în gol – de data asta saltul în adâncul propriei ființe, acolo unde așteaptă răspuns întrebări ca: ”Îți place ce faci?”, ”Te pricepi la ceea ce ai de făcut?”, ”Crezi în ceea ce faci?”