Cel care caută nod în papură- un exercițiu de dragoste

Nimic nu-i convine exact așa cum aude de la altul, mereu are ceva de adăugat, de combătut, după fiecare cuvânt al interlocutorului adaugă câte un ”Da, dar…”. Parcă abia așteaptă să greșești ceva, parcă s-ar hrăni din a contrazice.

Tonul și vorbele îi sunt de evident de apărare, ca și cum, prin ceea ce adaugă frazelor vrea să aibă dreptate.

Vorbește mult, prea mult, prea mult ca să își dea ocazia să asculte. Nu are timp să asculte pentru că timpul și-l consumă ca să își apere uneori orgoliul, alteori masca cu care s-a obișnuit să-și apere niște răni.

Unii spun că astfel de oameni sunt toxici. Posibil, dacă te lași antrenat în discuțiile lor, dacă intrăm în lupta lor. Când facem asta și la final ne trezim storși de energie, să ne întrebăm ce aveam noi înșine de demonstrat. Cui? Oamenii aceștia sunt toxici când, într-un grup, au mereu ceva de adăugat, mereu au ceva de povestit…despre ei. Sufocă grupul dacă nu există nimeni acolo care să le pună acele întrebări care să le dea măcar un singur prilej să cadă pe gânduri, să se oprească, să privească înăuntrul lor. Dacă nu există nici un dram de compasiune acolo, astfel de oameni, da, sunt și rămân toxici.

Altfel, nevoia lor de a atrage atenția, de a vorbi despre cât de multe știu, despre ei la nesfârșit, ne transmite un alt mesaj: ”Am nevoie de iubire, am nevoie să fiu înțeles, am nevoie să-mi simt din nou propriul suflet”. Aceste suflete, cu răni pe care nu au știut cum să le dezinfecteze, să le îngrijească, să le dea șansa să se cicatrizeze, nu știu cum altfel să facă. Chiar nu știu.

Răbdarea și compasiunea, puterea de a-i privi ca pe noi înșine, exact ca și cum ne-am uita la noi, fără a-i desconsidera, fără a-i respinge, fără a-i forța nu e chiar la îndemână în orice moment. Pentru că și noi avem ceva încă nerezolvat ca lecții ne e mai simplu să-i numim toxici și să-i îndepărtăm.

Înainte de a respinge și a pune etichete, înainte de a ne lăsa acaparați în relații sufocante cu astfel de oameni, tot calea de mijloc prin care dăm fiecăruia șansa de a-l privi ca pe noi înșine poate fi un răspuns și un mod de a iubi.

Evoluția în acest univers e întotdeauna mai frumoasă când creștem împreună.