Categorie: Blog

De câte ori pe zi (te) sărbătorești?

E ziua unui prieten drag și te trezești de dimineață cu gândul la el, abia aștepți să-i telefonezi, să-i cânți ”La mulți ani”, să-l strângi în brațe. Faci planuri cum să-l surprinzi frumos, cum să-l bucuri. Vă întâlniți și petreceți…

Control sau frică?

Cam de la primul meu job am avut nevoie de agendă. Aveam nevoie să notez ceea ce aveam de făcut, planificarea era unul dintre secretele eficienței, mă ajuta să prioritizez, să urmăresc obiective, să recalibrez din mers munca. Am încercat…

Spune ce îți place!

După un timp de lucru cu tine, ştii-acolo, adânc înăuntru, cine eşti, cât de mult valorezi, care îţi sunt calităţile. Ştii şi care îţi sunt limitele umane şi le accepţi. Nu mai este nevoie atunci să-ţi spună alţii cine eşti.…

Un dram de curaj

Dacă ne-am privi sufletele cu un dram de curaj am ști că dincolo de ce considerăm că este urât în viața soastră suntem tot noi, cu alegerile noastre, cu obiceiurile noastre de fiecare zi, cu gânduri care ne întrețin frici,…

Teoria și practica lui ”TREBUIE”

Ce înseamnă vocație? Ce înseamnă să faci în viață ceea ce îți place? Acel lucru pe care îl facem bine, pe care atunci când îl facem uităm de măsura timpului, în urma acelei activități nu ne simțim extenuați ci, dimpotrivă,…

Un punct de vedere care rămâne punct

”Da, dar nu e cazul meu…” ”Nu cred că se poate altfel” ”Știu eu mai bine cum” ”Faci cum spun eu și doar atunci…” Punctele de vedere sunt opinii până când nu rămân doar puncte. Și atunci punctele se transformă…

Așteptări, dezamăgiri, orgolii

Fiecare om are timpul lui pentru toate- pentru greșit și învățat din greșeli, pentru orgolii și smerit, pentru răni și vindecarea lor, pentru iubit și suferit din dragoste, pentru împăcare cu asta, pentru împăcarea cu sine. Vrem uneori ca toți…