Agresivitatea la copil – bullying

Agresiunea se resimte din mai multe comportamente și , chiar dacă ține mult de percepția fiecăruia, este necesar să fie luată în serios.

De departe agresiunea verbală este cea mai întâlnită și are consecințe dureroase și cu impact pe termen lung asupra psihicului. Excluderea din grup, amenințările, limbajul non-verbal agresiv, agresiunea din mediul online sau chiar argresiunea fizică, distrugerea bunurilor personale- toate sunt forme ale fenomenului denumit  ”bullying”.

În fața agresivității cei mai mulți copii sunt speriați și consideră că dacă ar anunța un adult situația nu s-ar îmbunătăți ci dimpotrivă. Prin urmare, cu cât relația părinte-copil este una mai deschisă, cu atât mai mari sunt șansele ca părintele să afle despre o posibilă agresiune asupra sa. Copilul care se manifestă agresiv cu altcineva este de obicei abuzat și el și, inconștient, resimte nevoia de a deține și el puterea asupra cuiva- este modelul pe care îl preia din mediul său.

Securizarea copilului care resimte agresiunea se face în primul rând prin îndepărtarea persoanei de care se simte agresat, iar dacă asta nu se întâmplă se poate ca acel copil să refuze să mai meargă la școală, să lipsească fără să anunțe. El își dorește să evite omul și/sau mediul în care nu se simte în siguranță.

Crearea mediului în care copiii își acordă suport unii altora este de obicei foarte eficientă, agresorul se simte descurajat dacă alți colegi sar în ajutorul copilului vizat de agresor.

Este importantă reacția profesorilor care ar trebui să fie una foarte fermă în descurajarea acestor comportamente. Dacă un copil simte că i se va lua apărarea va vorbi, iar asta depinde mult de felul în care profesorul diriginte ia sau nu măsuri potrivite. E de altă parte, fiind foarte evident că și cel care agresează are nevoie de ajutor, colegi, profesori și părinți îl pot ajuta să se transforme, apeciindu-i mai mult părțile bune pe care, cu siguranță le are dar poate nu au fost observate.

Măsurile care ar trebui luate când apare acest fenomen vizează cei doi poli- agresorul și agresatul deopotrivă. Agresorul poate beneficia de o formă de psihoterapie care să aibă în vedere înlăturarea cauzei reale pentru care aceste manifestă comportamentul, poate beneficia de suportul profesorilor prin motivarea comportamentelor dorite, pozitive.

Copiii ar trebui să fie informați despre faptul că un astfel de fenomen nu trebuie să fie acceptat și ascuns, să observe din comportamentul adulților – la școală și acasă – că un astfel de comportament nu rămâne fără urmări pentru agresor.

Psihoterapeut Iulia Cruț

Părți din acest articol au fost publicate în Ziarul Evenimentul

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/invatamant/violenta-si-slaba-informare-inamicul-principal-in-scoli-exclusiv–217349743.html